Vă mai amintiți Crăciunul?

Eu da. Eram la țară cu sania ruginită pe care o ungeam cu slănină de porc să își dea drumul pe pantă. Și veneam înghețată și roșie ca pătlăgeaua și mă băgam la gura sobii unde încălzea mamae sarmalele gustoase și fierbea țuica tare cu piper.
Și masa era încărcată de brânză bună, ceapă, cârnăciori uscați, slaninuță cu boia, caltaboș, mălai copt în țăst, sărmăluțe babane (nu fițoșenii pișpindoace cum sunt acum pe la restaurante), piftii, apoi o ciorbiță ”bună la burtă” de porc. Și seara se încheia cu voie bună, vin fiert sau țuică fiartă (după preferințe), cozonac proaspăt și prăjitură Foi Lica.  Venea nașu' și încingeam o sârbă de-alu' Mâțu Stoian și nu ne interesa de politică, de criză, alegeri, hoți și altele. Stăteam apoi a doua zi în pijamale fără să ne pese dacă aveam musafiri.
Era fără griji, fără criză, E-uri, coloranți cancerigeni și TVA24%.
Aveam bradul natural, cu crengi rare, împodobit cu instalație ieftină pe care o schimbam an de an, câteva globuri și bomboane de pom. Vai cât îmi plăceau. Dar cel mai șmecher era sa mănânci bomboana și să lași ambalujul agățat la vrăjeală.
În clipele mele de lene deplină, când stau cu ochii în tavan, mă gândesc la viitor. Eu voi avea ce să le povestesc copiilor mei. Dar copiii mei vor avea ce să le povestească odraslelor lor?

12 semne că eşti îndrăgostit:)

1. În primul rând citeşti postarea.
2. (Meteahnă veche şi clasică) Ai molii fluturi în aparatul digestiv.
3. Când eşti cu el/ea, zâmbeşti încontinuu fără să te doară fălcile.
4. Eşti paralel/ă cu societatea, trăieşti în universul tău în care se află doar el/ea.
6. Stai pe mess 25 de ore din 24 holbându-te la pătrăţelul de pe ecran,  doar s-o nimeri on-line.
7. Vrei să îl/o suni, dar ţi-e teamă să nu cazi în disperare/obsesie/ridicol.
8. Te gândeşti la el/ea în timp ce citeşti.
9. Tresari dacă auzi numele lui/ei chiar daca nu e vorba despre respectiva persoană.
10. Asculţi melodia care îţi aduce aminte de omuleţul care te face să citeşti chestia asta care ţi s-ar părea plictisitoare dacă nu ai fi îndrăgostit.
11. Ai nişte întrebări în cap care stresează mai tare ca lucrarea de la mate : "Da' ce face acum? Se gândeşte la mine? Îl/o sun? Îi dau sms? Şi dacă mă crede disperat/ă? Mai bine nu. Sau...nu...Îl întreb ce face. Ba nu." şi tot felul de bla bla bla-uri de genu'.
12. Eşti neatent/ă. Dovada e că nu ai observat că sunt doar 11 semne.

Completaţi voi al 12-lea.

Tomată

A fost odată ca niciodată.. Este acum şi nu va mai fi niciodată un băieţel mediu de statură şi cam bondoc, palid şi timid care se numea Tomată. Bine, mama lui nu era nebună după bulion ca să-i pună numele Tomată. Îl chema altfel, dar toţi îi spuneau aşa. Băiatul, care va dăinui în această poveste banală şi fără sens, a cunoscut prima dată lumea în 1991, octombrie, 2. Nu a fost, nu este şi nu v-a fi un om important cum e parlamentaru' X sau pseudo-vedeta Y, să vuiască tot Cancanu' despre el (şi nici că ar avea pretenţii), dar este un băiat deosebit, cu o inimă de cal. De ce comparaţia asta? Inima lui Tomată este direct proporţională cu mărimea "tic-tac"-ului de cal şi iubeşte animalele de când s-a născut, poate chiar dinainte. Poate de aia este acum la Medicină Veterinară, poate de aia lua toţi puii golaşi ai lu' mamaie şi îi mursuca până se deocheau şi sfârşeau în ghearele uliului. Poate de aia a îmblânzit un iepure sălbatic, poate de aia a botezat un altul cu numele de Azor. Probabil, nu se ştie, legile divine nu sunt pentru pământeni, avea un har. Tomată vroia binele tuturor şi de asta uneori cădea în extrema cealaltă. El avea câteva fobii ciudate. Curentul electric şi calea ferată. Tomată, încă de când era o gogonea, a băgat foarfeca în priză şi a creat un scurt de toată frumuseţea. De atunci nu mai atinge priza decât dacă viaţa altora depinde de asta. Iar calea ferată... nu ştie nimeni de ce. Ar prefera să ocolească kilometrii decât să treacă peste şinele de oţel, chiar dacă s-ar anunţa o grevă a CFR şi nici un tren nu ar circula. Revenind la povestea asta pe care sunt norocoasă dacă aţi ajuns să o citiţi până aici, Tomată iubea rocku. Pentru el şi-a călcat pe timiditate şi a sunat la Rock Fm ( de 6 ori consecutiv) pentru un album al trupei favorite. Deşi îl avea deja piratat :). Tomată va ajunge doctor. Prevăd, sunt sigură, simt asta în urină.
       De ce am scris povestea asta plictisitoare? Pentru a-l încuraja pe Tomată, pentru a-i arăta că este mai important pentru univers, pentru animalele cărora le va salva viaţa, decât este Inna, Antonia sau Morenna. Pentru că are locul lui în ventricului drept, pentru că există, pentru că se va găsi cineva din aceste 6 miliarde de oameni să îl iubească aşa timid, mic şi sufletist cum este. Pentru că este al nostru şi va rămâne roşia noastră coaptă. Pentru că noi îl iubim, eu îl iubesc şi îl voi iubi. Pentru că este Tomată şi altul nu va mai fi.

Poezie`ntru sfarsit

Şi-a venit cu-acei paşi repezi
Finalul care ne pândea
Privim acum cu ochii limpezi
Ceea ce noi, am construit cândva.

Precum un tren ce-şi lasă calatorii într-o gară
Şi ca un altul ce vine şi-i ia
Aşa ne despărţim cu toţii într-o seară
Şi poate totuşi ne vom revedea.

Şi mă gândesc acuma la Sinaia
La internatul ce ne adăpostea
La frigul ce ne pătrundea,
Dar doar distracţia conta.

Sau la cabana de la Rusu.
La pârtia ce ne primea.
Târziu, in noaptea călduroasă,
Avea somn oare cineva??

Şi Sighişoara cea năbădăioasă..
Sau ziua când mi-am spulberat mandatu'.
Când eu ţipam destul de furioasă
De tremura, poate şi patu'.

Lăsând excursiile-n amintiri
Şi aducând vorba de ore..
"Pricepeţi prescurtarea?" - va previn:
"Să nu mai îmi creaţi  probleme!!"

"Ştergeţi, ştergeţi, nu e bine!!"
Fizica nu e uşoară.
"Linişte acolo-n spate!"
Sau vi la mate şi la vară.

HTML-ul mi se pare,
Ceva abstract şi nefiresc
Din el dădurăm şi lucrare
Fără sa copiem, bineînţeles!

“Hai învăţaţi la ce-aveţi după”

Româna e destul de grea

Deşi „V-am spus  în clasa a5a”

A reţinut careva?

„Tăntălăi, aţi învăţat?”

Serva patrona, sau ceva?

Ba chiar lucrare am şi dat.

 (N-o aruncaţi cumva... pe undeva?)

Şi Iza, ţi s-a mai rupt vreo unghe?
Căci mie nu mi se mai face rău.
Daianei îi stă bine păru.

Hei, Dana şi ce mai face filmul tău?

Cine mai pleacă acum cu mătuşica?

În miezul unei săptămâni

La cine da 2 Zambilica

Peste doar câteva  luni?

Crişul Alb e Crişul Negru -

(Eu aşa am scris la teză)

Oricum, cert este un lucru:

Crişu’ nostru vrea viteză!

Pară, roackerul, sau Manu,

I-a murit frizerul, ştim.

Chiar şi cu păru cat lanu’

Tot la fel noi îl iubim.

Cine poate azi să uite

Cuplul cel controversat

Când un Alex şi o Alex

Abia acum s-au combinat.

Premiul Nobel pentru mate,

 (El nu există) - eu l-aş da

Pentru că-n tezele cele stresante,

Andreea mea, mereu mă ajuta.

  

Mădălina, Mădălina,

Îi mai zic eu şi blondina.

Stă în bancă şi vorbeşte,

Pe Sîrba o cicăleşte.

Aici pe foaie îmi tastez textul

Şi despre toţi aş vrea ca să vorbesc,

Dar nu sunt eu chiar  în măsură,

Luceafărul să-l depăşesc.

Şi-acum vă spun „La revedere”

Talentul mult m-a chinuit

Într-un final de poezie,

                            Eu am speranţa c-aţi zâmbit

Dedicat clasei şi profesorilor ce mi-au fost alături 8 ani, cărora le  pot spune cu sinceritate „familia mea”.

Touch the rainbow! Serious!

Invazie

1. De lene
2. De RObotzi

1.Pai da...În ultimul timp m-a plesnit o lene de nu mergea nimic să o înlătur.. Şi apoi...Cui nu-i place să stea tolănit în pat întrebându-se dacă scrie azi pe blog sau nu.
2. RObotzii. Au invadat netu', oraşu, şcoala, mintea şi chiar căminu lu sor'mea. Sunt buni. Daca nu aţi auzit (ceea ce mi se pare cu siguranţă un lucru abstract), serialul este povestea primilor roboţi (de talie mică) fabricaţi în România, care după o scurtă perioadă de glorie, sunt înlocuiţi de primii roboţi de talie mare, iar MO (primul, cu burta – ruginit pentru ca bea) şi F.O.C.A (fabricat original cu aluminiu) sunt “uitaţi” într-un depozit al INR (Institutul National de Robotica), de a cărui bună funcţionare ei trebuie să se asigure. Pe mine şi pe întregul oraş ne-a "dominat" precum Intrusul din epsodul..care episod era bă?

Azi!<:-p

Acu' cinşpe ani pe vremea asta am văzut eu prima dată lumea. Ce să zic.. prin 1996 mi se părea frumoasă. Adică ce putea fi mai drăguţ pe lume la vârsta mea decât sânul mamei plin cu lapte şi privirile agere ale rudelor până la ramura a 6a care veniseră să mă vadă. Ce e mai minunat decât să auzi: "Seamănă cu ta-su!" , "Nu, nu!! Bunică-su gol. Uite-te tu bine la ochi!!" (şi nici nu-i deschisesem), dar unu mă, unul nu zicea că semăn cu mama... Acu e altă viaţă.. Nimeni nu mai spune "Hai la culcărică.." acum toţi zic " Mai trezeşte-te şi tu că-i prânzul!!",iar atunci când spunei o perlă lumea râdea, acum dacă o faci din nou te crede analfabet\prost\corigent.
Mai pe scurt: Altă Mărie, aceiaşi pălărie!
V-am pupat:X

Mi-am adus aminte că am blog

Dintr-o nesimţire absolută, am uitat că am blog şi deci am uitat să citesc, să scriu, sau orice altceva ce a depins de el. Mi-am lăsat creierul să se împută săracu', a intrat într-un stadiu de degradare şi astfel, a început să piardă din date. Mă, spre ghinionu' meu, nu mai am idei şi inspiraţie, aşa că mă bag pe o leapşă dată de Petra că altceva n-am de făcut. Cică 3 amintiri, plăcute, neplăcute, nu contează, la grămada ca pe Coleus, amintiri să fie:
1. Excursia de la Sighişoara. Sau seara în care mi s-a nenorocit mandatu'. Sincer nu ştiu exact ce am făcut.. cred că nu eram în cameră la INŞPECŢIA dirigintelui, deşi, susţineam cu tărie, spre obrăznicia mea, că am fost acolo, da' nici eu nu ştiu dacă am fost sau nu.:)) Mi-am ridicat decibelii timbrului meu vocal (şi aşa destul de piţigăiat - la nervi), deci vocea mea a devenit enervantă rău, mai ales atunci când corzile mele repetau încontinuu "DA' AM FOST ÎN CAMERĂĂĂĂ!!!!".
2. Prima "dragoste". Se întampla în grupa mare. Adică, având în vedere că am făcut de două ori grupa pregătitoare, bănuiesc că o pot trece la grupa mijlocie. În fine, îl chema Liviu. Era moartea boracelor:>. Aproape ne certam între noi, care să stea cu el în bancă. Eram lulea. 8-> Acum nu mai ştiu nimic de existenţa lui:)).
3. Când am înregistrat prima dată o melodie într-un studio. Eram într-a 4a şi aveam nişte emoţii de făceam în pempărs. Era o colindă. De atunci m-am obişnuit, de câte ori am înregistrat, doar că am rămas totuşi cu o fobie faţă de microfonul ăla mare cu o sită în faţa lui (care n-am habar ce rol are) şi căştile alea imense.
Atât despre amintiri, restu'.. când îmi aduc aminte de blog:)).
A, da, leapşa! Merge la cine vrea, dar aş vrea totuşi să citesc amintirile chinuitoare ale Sunetului, ale lui Ionuţ şi.. de ce nu, Luli.

Am fost la 'Neaţa!

Revin cu detalii după ce mă trezesc din oboseală. Acum sunt somnambulă.